Pe urmele Evei Cerbu Siegler (pictorita ale carei lucrari sunt expuse in prezent la Palatul Cesianu-Racovita in Galeria ArtMark), am stat de vorba cu expertul Adrian Buga despre pictorite romance, pe care trebuie sa le descoperim ori redescoperim, motivele pentru care ar trebui sa investim in arta si cum ar trebui sa ne imbogatim cultura generala in 2021!
Eva Cerbu Siegler este tema licitatiei de primavara a Galeriilor ArtMark, ce va fi scoasa la vanzare pe 30 martie. Influenta de artisti precum Maxy (Max Hermann Maxy pictor, scenograf si profesor universitar din Romania, de origine evreiasca, nascut in 1895 la Braila) si Ciucurencu, traversand perioadele avangardei tarzii, dar mai ales realismul socialist, Eva Cerbu ne-a lasat o mostenire de mare valoare pentru arta romaneasca, pe care o poti descoperi la Palatul Cesianu-Racovita.
“Se naste pe 24 august 1924, la Bucuresti, pe nume Eva Kaufman, fiind unicul copil al unei familii evreiesti. Mama sa, Francisca Kaufman era casnica si avea grija de locuinta familiei din strada Drumea Radulescu, nr. 32. Tatal ei, Anton Kaufman maistru metalurgist, un adevarat <<homo faber>>, ii calauzeste viitoarei artiste pasii spre desen si munca manuala. Ulterior, Eva Cerbu isi va imbunatati tehnica, deprinsa de la tatal ei, in scolile de profil”, incepe sa imi povesteasca Adrian Buga, expert in arta, acreditat de Ministerul Culturii, co-fondator ARGO Art Consulting, istoric de arta si membru al Uniunii Artistilor Plastici, consultant de arta, consilier al Casei Majestatii Sale Regelui Mihai I al României.
Ma aflam intr-o zi ploioasa de marti prin centrul Bucurestiului, in incercarea de a vizita un muzeu, incercare de altfel esuata, intrucat abia in zilele de miercuri, intre orele 10-17 sunt deschise aceste lacasuri de cultura. Intamplator, pasii m-au purtat spre Palatul Cesianu-Racovita, in prezent sediul Galeriei ArtMark care exact in acea zi deschidea expozitia dedicata Evei Cerbu Siegler, expunand tablourile asa cum s-au aflat in atelierul pictoritei!
“Inainte de a incepe sa reunesc datele relevante din viața Evei Cerbu, ca istoric de arta, mi-am propus cateva reguli pe care le-am urmat la inceput din intuitie, pana cand am ajuns, treptat, prin experiente si printr-o partiala ințelegere a liniei vietii artistului, la o anumita cunoastere de ansamblu. Nu am crezut niciodata in capacitatea biografiei de a reconstitui universul artistic si intelectual al unui creator. Din acest motiv, am dorit sa concep un text bazat pe articolele criticilor de arta, de la debut pana in prezent, dar sustinut de studiul lucrarilor si de multiplele intalniri cu Eva“, adauga criticul, pe care il puteti descoperi intr-un superb video ce ruleaza pe plasmele din palatul antebelic.
“Asa au aparut date noi despre locul unde s-a nascut, copilaria, clasele primare, persecutarile etnice, anii grei ai razboiului, Scoala Maxy, perioada comunismului, impactul realismului socialist, calatoriile in tara, prietenii, expozitiile, munca in atelier, perioada de dupa 1989, vizita Reginei Ana a României, boala cruda, urmata inevitabil de o indelungata suferinta pana la moartea ei. Influentele profesorilor sai, plecand de la ce afirma Eva Cerbu mai tot timpul: <<Maxy m-a invatat sa gandesc, Ciucurencu – sa vad o infinitate de culori, s-au facut simtite in opera artistei in special pe latura portretistica, suprapunandu-se interesului pentru culoare si pentru imaginea omului in diferite ipostaze. Arta sa este una a concretului, nu numai pentru ca ea porneste de la cunoasterea realului, dar face lucrul acesta aflandu-se si poziționandu-ne direct in interiorul scenelor prezentate.”
In 2016, Adrian Buga a organizat la Muzeul Taranului Roman o serie de evenimente dedicate artei si personalitatii Evei Cerbu. Atunci au fost expuse peste 250 de lucrari de desen, gravura, tehnica mixta, ulei pe panza provenind atat din colectia artistei, cat si din colectii particulare. Tot in urma cu cinci ani a avut loc lansarea catalogului Eva Cerbu-Monografie, cat si o colectie de haine contemporane, imprimate cu desenele ei si intitulata Carusel. A fost practic o prima intalnire a publicului roman, post-decembrist cu arta Evei Cerbu Siegler.
Eva Cerbu Siegler a trait marea parte a vietii sale in comunism, iar ca artist a cautat omul, asa cum declara in 1961. “Eu nu sunt peisagista. Oriunde ma duc, caut omul, sau mai exact oamenii. La Savinesti, primul lucru care te solicita este peisajul industrial vast, complex, impresionant, modern. Dar unde-i omul? A fost o problema. Trei saptamani nu mi-au ajuns. Am stat sase. Altadata lucrurile mergeau mai usor. De pilda, anul trecut, la Topalu, totul era mai obisnuit, mai simplu, oamenii erau pretutindeni. Aici era cu totul altceva. In aceasta uzina automata, abia la doua-trei etaje intalnesti un om. Te sui, de pilda, la etajul opt si prin podeaua de grilaj vezi pana la parter. Te ameteste. Omul e la o masa, invarte butoane. Ti se pare ca sta degeaba. Filatura e de o curatenie exemplara: covoare, lumina fluorescenta, relon stralucitor (o bobina pare o sticla de lapte translucida). Peste tot lucruri noi, neobisnuite. Pana si masinile sunt altfel. La parter fete in uniforma: aceeasi bluza, aceeasi basma, aceiasi pantaloni, aceeasi culoare bruna, aceleasi covoare de iuta, totul foarte geometric. La filatura… numai tineri. Ii vezi cu cartile in mana, invatand, studiind, facand fise. Trebuie sa gasim mijloacele plastice pentru a reda umanismul acestui nou univers tehnic.”, spunea Eva Cerbu Siegler.
Pasind prin galerie si admirand tablourile Evei Cerbu Siegler, unele dintre ele foarte dinamice in culori tari, altele mai degraba statice in nuante de pamant, portrete ale unor chipuri tulburatoare, scene de munca, desprinse din socialismul pe care il uitasem, ma gandeam daca suntem oare pregatiti, chiar si la 31 de ani dupa caderea sistemului comunist sa intelegem contextul in care s-a desfasurat arta Evei Cerbu Siegler, un context in care unii artisti trebuiau sa supravietuiasca, altii sa se reinventeze pentru a putea trai si munci?!
“Nu era vorba de <<supravietuire>>!” ma corecteaza Adrian Buga. “Eva Cerbu credea foarte mult comunism, asa cum faceau si colegele ei. Sta marturie, macar pentru primul deceniu, declaratia Ninei Cassian. Erau tineri inflacarati care, ulterior, s-au rupt rapid de propaganda partidului, dar care au ramas cu flamura rosie in cuget si simtiri”.
Vizitand cu o anumita frecventa galerii de arta si muzee, mai tot timpul goale ori cu doar cativa vizitatori, char si inainte de pandemia Covid-19, m-am intrebat daca romanii mai sunt dornici sa admire arta, sa citeasca biografia unui pictor ori sculptor, sa inteleaga si sa isi insuseasca aceasta arta, chiar si in conditiile in care cateodata vad cozi interminabile la evenimente promovate agresiv.
“O mare parte a publicului roman nu este dispus sa descopere nimic. El este prins intr-o capcana in care arta este servita. Pentru a descoperi ceva trebuie sa cauti, sa te implici, sa ajuti artistii tineri. Nu tot ce este servit pe post de arta este arta. Pot spune totusi ca sunt multi tineri curiosi si cu ei ma duc tot timpul la muzee. Toti oamenii au o pasiune pentru arta, in diferitele ei forme, dar foarte putini o constientizeaza.
Pentru mine, mirarea in fata frumosului a inceput de cand mi-am dat seama ca am ochi. Poate ce spun pare banal, dar marea mea aventura vizuala asa a inceput. Imi consider ochii o poarta prin care pot aduce bogatii in interiorul meu… Devenim si suntem suma a ceea ce vedem! Cu alte cuvinte, imaginea estetica il ajuta si il ridica pe om spre spiritualitate”, ma lumineaza Adrian Buga.
Intr-adevar, alaturi de el am descoperit in 2019 la Muzeul National de Arta Contemporana pe Yvonne Hasan, intr-o expozitie extraordianara ce a reunit picturi, colaje din cele mai interesante si neasteptate materiale, tapiserii, fotografii.
“Aceasta expozitie a avut un rasunet, mai ales ca era o artista mai putin cunoscuta. Yvonne Hasan se apropie, prin alegerile teoretice, dar si prin practica asidua, de avangarda istorica. Reliefurile colorate ii dau artistei un statut de exclusivitate in arta noastra contemporana. Colajele ei, produse cu materiale indus-sarace, dar nu ieftine, sunt pline de elemente-amintiri, la fel ca reliefurile colorate care au tot felul de fragmente incifrate: posete personale, manusi, fasii din stofe sau din panze, bucati de mobilier, toate recuperate din universul propriu si care formeaza adevarate lucrari-confesiune pentru cei interesati.”
Cum la nivel global se discuta din ce in ce mai mult despre feminism, l-am rugat pe Adrian Buga sa ne ghideze catre cateva artiste (pictorite, sculptorite, graficiene) pe care ar trebui sa le cunoastem ori sa le redescoperim… “Aveti foarte multe artiste de cautat. Le gasiti in muzee si in galerii de arta contemporana.. Puteti sa incepeti cu Cecilia Cutescu-Storck, apoi cu Olga Greceanu si puteti ajunge in timpurile noastre si sa o descoperiți pe Léa Razowski“.
Cand mergem la o expozitie de arta, cand privim un tablou ori o colectie de tablouri, cum ar trebui sa ne pregatim in prealabil, ca public neavizat, necunoscator?! “Lumea artistica sau realitatea artistica a fiecaruia este un cumul de imagini. Ea difera de la om la om si are anumite grade de claritate, iar claritatea, la randul ei, are anumite grade de perfectiune. Cu totii tindem spre o anumita forma de perfectiune, eu tind spre o forma de perfectiune a vizualului; a vedea inseamna a trai, dar trebuie descifrata diferența dintre a vedea si a ințelege. Aici, pentru mine cuvintele-cheie nu sunt perfectiunea sau ințelegerea, ci a tinde sau a indrazni sa inteleg”.
In contextul unui an pandemic in care lucram mai mult de acasa, ne petrecem timpul liber in intimitatea locuintei, socializand mai putin, unii dintre noi s-au propus sa isi imbogateasca cultura generala, asa ca l-am rugat pe Adrian Buga sa imi faca cateva recomandari in acest sens. “Viata unui tanar se poate schimba, e de ajuns sa incerce sa caute frumosul in moda, in film, in arta, in poezie, peste tot, dar cel mai mult sa caute un stil, ceva ce-l caracterizeaza pe el, ce-l defineste. Recomand cateva poezii: Rudyard Kipling, If; Charles Baudelaire, Envirez-Vous; Radu Gyr, Intrebare; Daniel Turcea, Zid, BBC, Power of ART, autorul documentarelor Simon Schama. Tot ceva de la BBC– A History of Art in Three Colors. Pasul trei, putin mai greu decat doi, dar foarte clar si util pentru istoria vizuala – John Berger, Ways of Seeing.”
Traim vremuri nesigure in care vorbim zilnic despre viitorul financiar, in care unii oameni investesc in imobiliare si terenuri, altii in aur ori in monede crypto si mai putini dintre noi in… arta! La acest capitol tot Adrian Buga ne ofera o lamurire: “Cele mai mari vanzari de obiecte de arta au fost in pandemie. Casele de licitatii au avut evenimente in care au vandut toate lucrarile expuse. Asta spune multe despre investitia in arta in pandemie!”