Mihnea Virgolici este un visator incurabil: el a reusit sa transforme pasiunea pentru cai intr-un business de succes in Transilvania. Dacă îl la telefon, nu îți răspunde, decât între anumite ore, asta pentru că cele 24 de ore ale unei zile, uneori nu îi ajung să facă făță tuturor responsabilităților pe care le are la ferma Cross Country Farm din satul Prod, un adevarat colt de rai!
Mihnea Virgolici este un bucureștean care a reușit să își transforme, cu multă tenacitate, pasiunea pentru cai într-un mod de viață, fiind sufletul unor importante evenimente hipice din România, precum Karpatia Horse Show sau Karpatia Pony Show la care, in decursul anilor au venit mii de spectator, turiști și profesioniști din lumea călăriei, din diferite colțuri ale lumii.
L-am intrebat de ce echitatia ar trebui sa faca parta din life-style-ul contemporan? Echitatia este de fapt mai mult decat un sport, este un mod de viata in sine, in care familiile isi regandesc viata in jurul acestei povesti: de la modul in care se imbraca, la preocupari, vacante organizate in timpul concursurilor ecvestre din diferite tari, precum Italia (Arezzo), Emiratele Arabe Unite (Dubai), Belgia, Olanda sau Germania (Luhmuehlen). In afara tarii, cele mai mari concursuri din lume (la care se strang si 200 de mii de spectatori) sunt organizate pe domenii nobiliare, in parcurile unor palate, de exemplu la Burghley si Badminton din Marea Britanie. De aceea, in Romania am gandit Karpatia Horse Show care se desfasura pe Domeniul Cantacuzino, din Floresti, Prahova, mai putin anul 2020, cand din cauza Pandemiei am luat o pauza.
Care este situatia echitatiei in Romania? La modul general, echitația este un sport aflat pe un trend ascendent. Acest lucru se traduce prin cresterea numarului de practicanti de calarie, dar si de proprietari de cai si grajduri (pentru ca as vrea sa evitam termenul de baze hipice acestea presupunand o investitie mare in dotari). Daca in anii trecuti, pasionatii de calarie puneau accent pe cumpararea unui cal si a unui echipament ecvestru adecvat (cizme, toga, pantaloni, sacou, etc), anul acesta cei care au potential financiar au inceput sa investeasca bani in constructii de baze ecvestre, in dotari, in remorci pentru cai. Incet, incet, apar si dotarile calitative in zona bazelor hipice.
Mihnea, cum a început pasiunea ta pentru cai și echitație? Incă din copilărie sunt pasionat de cai. Pe atunci desena grajduri, acum am ajuns să le amenajez. În adolescenta însă, mă îndrăgostisem și de “cai viteză”, iar părinții pentru că erau ușor îngrijorați de eventuale accidente cu motocicleta, mi-au făcut cadoul un cal: pe Maur. L-am ținut într-o bucătărie în Otopeni și tot acolo am pus bazele unui mic club ecvestru. Totuși, locul nu era cel potrivit pentru ceea ce visam să fac: un domeniu unde nu doar să fie cele mai bune condiții pentru cai. În 2002, am venit pentru câteva zile la Festivalul Medieval de la Sighişoara și am pornit la plimbare pe dealurile Transilvaniei. M-am oprit într-o vale de poveste, am văzut o fermă părăsită şi am ştiut că acela este locul în care îmi voi împlini pas cu pas toate visele. Am cumpărat ferma care era un fost IAS și o frabrica de prelucrare a hameiului, la licitaţie cu câteva zeci de mii de lei, iar primii șapte ani a fost foarte greu.
Cum te-au privit oamenii din acel sat uitat, când l-ai spus că vrei să faci un centru de echitație acolo? Toată lumea din sat a crezut că, fie este o afacere necurată, fie că sunt un terorist din Kosovo. În anul în care m-am dus la Primărie şi le-am spus că vreau să organizez un concurs hipic internaţional la Cross-Country Farm, cei de la Primarie s-au uitat la mine ca la un ciudat. Pe mine mă supără atitudinea de autocompătimire: la noi nu se poate, nu avem nicio şansă… numai într-o sută de ani! Nu există aşa ceva! De exemplu, am participat la primul concurs hipic în 1998. Primisem o rablă de măşină cadou de la părinţii mei, pe care am vândut-o că să am bani să plec în Irlanda. Cand am cumpărat Cross-Country Farm eu eram lefter, iar 98 % din clădire era degradată. M-am mutat aici şi mi-am propus să fac un centru de călărie, în condiţiile în care, pe atunci, erau doar două maşini în sat. Toată lumea mergea cu căruţa. Prima iarnă, pe care am făcut-o aici a fost cu zăpada în casă, eu mergând pe bicicletă că să îmi cumpăr mâncare din sat, vânzând lucruri din fermă şi gândindu-mă cum mi-am distrus viaţa la 27 de ani!
Cum ai reușit totuși să depășești aceste obstacole? Cu timpul, încet-încet, au început să vină, la Sighişoara, turişti străini pentru câteva ore de călărie, de relaxare. Un pas mare a fost în 2010, când Lonely Planet, unul dintre cele mai cunoscute ghiduri de călătorie din lume, a pus Cross-Country Farm pe primul loc în topul recomandărilor pentru turişti în România şi pe locul 12 în Europa. Numărul turiştilor a crescut substanţial, cei mai mulţi dintre ei străini, cu toţii spunând că experienţa de la Prod a fost cea mai frumoasă din vacanţa lor petrecută în România. Fiecare dintre cei veniţi la fermă plaeca şi povestesc mai departe. Aşa au ajuns, încet-încet, să călărească la Prod turişti din toată lumea: de la nemţi, britanici sau cetăţeni din ţările scandinave, până la canadieni sau oameni din Taiwan, Brazilia sau Dubai. Foarte mulţi dintre cei care au plecat s-au reîntors şi s-a ajuns şi la situaţii în care o oră de călărie să fie rezervată cu două luni şi jumătate înainte.
Desigur, în spatele oricărui bărbat puternic stă și o femeie pe măsură… Da, în urmă cu câțiva ani a apărut Adela. O știam, de când eram mici. Ea era un pic mai mare decât mine, dar am fost colegi și la grădiniță, și în școală. În liceu, în Colegiul Național Sf. Lazăr am mers de câteva ori la aceleași petreceri, dar eu stăteam într-un colț și mă uităm cum ea este curtată de restul băieților. Cu Adela m-am reîntâlnit în 2015, la Karpatia Horse Show, un eveniment care se afla la momentul respective la cea de-a doua ediție, apoi în 2016, înainte de o competitive ecvestră pe care o organizăm la Sighișoara, am intrat în grajd și i-am spus potcovarului, din mers: fă-mi un inel din două cuie. M-o fi crezut nebun, dar l-a făcut. Pe scenă, chiar în seară de gala, am chemat-o alături de mine pe Adela, pe care a cerut-o acolo de soție, punându-i pe deget inelul din cuie de potcovit. I s-a potrivit perfect!
Acum, Adela se implică atât în fermă, cât și în restul competițiilor sportive pe care le organizezi, de exemplu a organizat paradele elegantei de la Karpatia Horse Show?! Da, asa este, Adela a facut posibil acest lucru. Karpatia Horse Show este un eveniment foarte elegant, un eveniment foarte nobiliar, burjois, care se întâmplă în localitatea Florești, de lângă Ploiești, Prahova, pe domeniul Cantacuzino, un domeniu de 130 de hectare, împrejmuit cu zidul făcut de Grigore Cantacuzino, zis Nababul, cel mai bogat om din România acum 100 de ani. Am creat un concurs, un eveniment hipic, să spunem, format din mai multe competiții internaționale și naționale de cross country, iar adela mă ajută cu paradele de pălării elegante, invitațîi către corpul diplomatic, zona VIP și organizare. Am învățat de fapt că visele devin realitate dacă ești foarte ambițios și foarte încăpățânat și muncești foarte mult și ăstă e un mesaj pe care îl transmit tuturor, că visele pot deveni realitate, chiar și cele mai intangibile, pentru că povestea asta cu caii nu este ușor de atins.
In Romania, se organizeaza frecvent concursuri de calarie, prin ce se remarca Karpatia Horse Show fata de alte evenimente hipice? Karpatia Horse Show inseamna un Concurs Complet International – disciplina de Proba Completa la care vor lua startul trei categorii de concurenti profesionisti: CCi 3*, CCI 2* si CCI 1 * (cu probele dresaj, cross-country si obstacole), atat pentru femei, cat si pentru barbati. In zona acestui Concurs Complet International ne confruntam in Romania cu existenta a putine baze sportive si, implicit a putini calareti romani. Totusi, exista potential in aceasta zona, pentru ca aparand baze incep sa apara si concurenti care migreaza dinspre alte discipline ecvestre spre proba aceasta proba completa. In plus, ne mandrim cu participarea la editii precedente a numerosi concurenti din cele mai indepartate colturi ale lumii, precum India!
Ce ne poti povesti espre comeptitiile de atelaje, un sport mai putin cunoscut in Romania?! Acestea disciplina necesita o organizare si o logistica complexa si implica suprafete mari de teren. In privinta atelajelor, aceste probe sunt dominate de ardeleni si, in ciuda faptului ca Romania se afla in top 10 mondial la disciplina atelajelor cu doi cai, acest sport este complet necunoscut in sudul tarii, dar foarte popular in Transilvania.
Avem deja un hipodrom la Ploiesti, mai sunt cursele de cai pe placul romanilor? Cred ca romanii, vor relua obiceiul de a participa la cursele de cai, precum in perioada interbelica, cand si Bucurestiul avea un hipodrom. Totodata, consider ca o alta disciplina care va creste mult in Romania si care nu se pozitioneaza in zona eleganta, dar este mai accesibila, este anduranta. Este o disciplina care consta in viteza si rezistenta pe distante lungi, pe teren variat. Aceasta nu necesita investitii mari din punct de vedere al infrastructurii, deci numarul practicantilor va creste foarte rapid, efortul organizatoric fiind mai redus decat in cadrul altor discipline. La nivel international, probele mari de anduranta au 160 de kilometri. Sunt foarte populare in zona tarilor arabe, caii care se calaresc in cadrul acestei discipline fiind aceste intr-o proportie foarte mare cai arabi.
De ce ar trebui sa vina romanii la astfel de competiţii ecvestre? Competitiile ecvestre ofera spectatorilot toata gama de trairi, fiind un eveniment deopotriva elegant, cat si plin de adrenalina. Exista probe care tin publicul cu sufletul la gura si altele care impresioneaza prin eleganta, inedit, iar toate acestea puse in scena intr-o locatie, precum Domeniul Cantacuzino din Floresti, Prahova ofera o experienta care fidelizeaza publicul si transforma evenimentul intr-un reper de lifestyle.