Now Reading
Femeia in ritmul zilnic al orasului

Femeia in ritmul zilnic al orasului

Inspirata de universul romanului Orasul a lui Valerian Pidmohilnii si a serialului Sex and the City, noua colectie KACHOROVSKA exploreaza imaginea femeii contemporane si a relatiei sale cu ritmul zilnic al orasului.

Femeia KACHOROVSKA este definita ca dinamica, independenta si mereu in miscare. Astfel, siluetele clasice sunt reinterpretate prin volume actuale si proportii relaxate, iar selectia de materiale pune accent pe rafinament si confort. Lana fina, pielea naturala, pielea intoarsa, matasea, camirul, bumbacul si organza dau forma unor piese versatile, de la costume din piele si trench-uri usoare pana la pantaloni cargo, sacouri oversized si paltoane cu linii arhitecturale.

Motivul central al sezonului este reprezentat de pasari, transformate intr-un simbol poetic al sezonului. Asemeni femeii KACHOROVSKA ele sunt libere si mereu in miscare. Imprimeul sezonului este similar penajului unei pasari si completeaza o paleta cromatica dominata de nuante de gri, cu accente de bej, maro, burgundy si violet cenusiu. Contrastul este adus de tonuri vibrante de verde si de reinterpretarea rosului emblematic al brandului intr-o nuanta intensa de cirese coapte.

Construita in jurul a sase lansari reunite in trei directii distincte – Transitional Classics, Essentials si Fashion – colectia cuprinde piese vestimentare, incaltaminte, genti si accesorii care dialogheaza prin materiale, cromatica si detalii de design.

Debutul sezonului in materie de genti este Maggie, denumita dupa actrita Maggie Cheung, protagonista filmului In the Mood for Love (2000) regizat de Wong Kar Wai. Modelul reinterpreteaza silueta clasica a gentii doctor bag printr-o constructie contemporana, definita de o forma trapezoidala, linii fluide si detalii realizate din piele naturala texturata.

Textura devine, de altfel, unul dintre elementele-cheie in colectia de genti. Modelele Letizia si Ernestina Baguette sunt realizate din piele cu emboss artistic si sunt realizate cu materiale de arhiva, in timp ce introducerea pielii Saffiano marcheaza o noua directie pentru brand, combinand eleganta clasica cu rezistenta sporita la utilizarea zilnica.

Colectia de incaltaminte este construita in jurul pantofilor cu toc, iar principalul debut al sezonului este linia cu varf ascutit Tess, realizata pe un nou calapod dezvoltat de brand. Inspirata de personajul Tess McGill din filmul Working Girl (1988) regizat de Mike Nichols, linia propune un varf ascuțit reinterpretat subtil si include pantofi cu toc de 5 și 9 centimetri, botine si cizme peste genunchi din piele elastica.

See Also

KACHOROVSKA introduce si linia Jackie, caracterizata de un toc de 3 cm, cu influente retro si construita pe unul dintre cele mai apreciate calapoade ale brandului –  ankle boot. Totodata, linia Asymmetry este extinsa prin modelul Josie, iar pantofii Alex propun o abordare contemporana inspirata din constructia incaltamintii masculine.

Echipa de design design revine la una dintre sursele definitorii ale identitatii KACHOROVSKA: traditia atelierului made-to-measure si arhiva proprie. Astfel în linia Atelier putem observa cel mai bine inspiratia din propria arhiva, deoarece reuneste capsule in editie limitata ale unor modele emblematice ale brandului, precum geanta Rebecca Baguette, realizata prin tehnica patchwork, sandalele Leona si sneakerșii-balerini Bowley, toate completate de detalii decorative lucrate manual.

Prin colectia Toamna 2026, KACHOROVSKA continuăa sa exploreze echilibrul dintre functionalitate si expresie personala, propunand o garderoba contemporana pentru femeia care isi traieste viata in ritmul orasului, fara sa renunte la eleganta, confort si individualitate.

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
0
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

© 2023 TheMooDBoard. ConceptFactory.ro all rights reserved

Scroll To Top