Now Reading
Irina Marinescu: “Nu e nimic glossy, prea spumos ori elitist in ceea ce ma priveste!”

Irina Marinescu: “Nu e nimic glossy, prea spumos ori elitist in ceea ce ma priveste!”

Designer, artist grafic, promotor al vintage-ului, Irina Marinescu pare ca traieste suspendata din cotidian, intr-o lume a ei, extraordinara, din care cu totii am vrea sa facem parte! “Nu e nimic glossy, nimic prea spumos, nici prea elitist,  ceea ce e putin cam departe de tendinte“, spune Irina care ni se releva intr-un mod cu totul neasteptat, dar atat de fresh si sincer.

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Pe Irina Marinescu am cunoscut-o prima oara cu ocazia unei sedinte foto prin care promovam designeri autohtoni. Parea din alta lume: avangardista ori abia intoarsa dintr-o mare Capitala a Modei unde deslusise toate secretele industriei. Multi ani mai tarziu, aveam sa o descopar intr-o alta ipostaza, intr-un spatiu cochet din atelierul ei care se afla pe atunci in cartierul Cotroceni: mai calda, mai sentimentala, mai apropiata de oameni… schimbata! M-am intrebat ce s-a intamplat cu ea in toti acesti ani, care a fost parcursul profesional si am inceput sa o urmaresc pe Instagram, unde am descoperit alte fatete nestiute ale personalitatii ei artistice: desene care te poarta in alt univers, haine ce imi amintesc de Micul Print si o atmosfera boema, desprinsa din romane ori filme vintage.

Am vrut sa ii cunosc toate secretele si am provocat-o la o discutie despre moda, lifestyle… si viata! “A existat un moment anume in care am hotarat sa fiu cat de sincera pot, cu mine si cu ceilalti, si cred ca sinceritatea ii intriga pe oameni, pentru ca in lumea in care traim astazi a nu te ascunde in spatele uneia sau mai multe masti poate parea un act de curaj”.

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Cand ma gandesc la tine, ma gandesc mai degraba la artistul Irina Marinescu, decat la designer-ul Irina Marinescu, desi aceasta este activitatea ta principala. De ce crezi ca insufli aceasta idee celor care te urmaresc? Iti multumesc tare mult… Este flatant. Nu stiu ce le insuflu celor care ma urmaresc, sunt mai degraba constienta de cum ma simt eu in relatie cu lucrurile pe care le fac. 

Designul este meseria mea mai intai de toate, insa dorinta mea de a studia in domeniu a izvorat dintr-o dorinta uriasa de a pune intr-o forma toate lucrurile pe care nu reuseam sa le exprim prin viu grai.  Unul dintre motivele realiste pentru care s-ar putea sa fiu perceputa asa cum o faci tu, este pentru ca sunt deja niste ani buni de cand am incetat sa mai produc, asa, ca la carte. Am schimbat directia la un moment dat, ca o consecinta a mai multor convingeri si contexte. 

Fotografie din colectia Cap Aurora disponibila pe BabaLuna Store

Am trecut si trec prin mai multe forme de metamorfoza, si am inceput sa fiu confortabila cu ideea. Scriu destul de mult, desenez, visez, caut. Incerc sa ma las cat mai libera si sa fac ce simt, atunci cand simt.

Capitolul Design nu este ceva incheiat pentru ca nu exista varianta asta. Indiferent de pauze sau de directie, nu e o indeletnicire pe care o poti uita sau ceva la care iti pierzi exercitiul. Am multe zile in care desenez in gand, cand schitez si imi imaginez texturi sau culori. 

Schite realizate de Irina Marinescu

De a spune ca sunt artist m-am ferit intotdeauna, ca si cand era prea mult sa imi atribui asta, pentru ca in mintea mea e ceva foarte special referitor la titulatura asta si inglobeaza foarte multe lucruri. Inteleg insa de ce anume pot fi perceputa asa. Cred ca are foarte mare legatura cu starea mea perpetua, cu un soi de melancolie si o stare de visare continua, pe care o am de cand eram copil, cu felul in care vad lumea dimprejurul meu.

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Toate brand-urile tale (magazinul vintage BabaLuna, brand-ul Cap Aurora,  IMArtworkPortfolio) spun o poveste, declanseaza o emotie. Cum reusesti sa faci acest lucru in trei business-uri aparent diferite, dar care reprezinta un intreg? Nu stiu exact, nu e o stradanie. Fac asa cum imi vine si cum sunt. Transpun niste stari, niste imagini, secvente din filmele pe care le derulez in mintea mea, sunete, franturi din personaje, din piese, din muzica pe care o ador si care ma ajuta foarte mult sa accesez amintiri. De multe ori, transpun emotiile mele, ma joc cu ele, le modelez, le suprapun. 

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

In ultimii ani, desi aparent ai fost mai discreta, am senzatia ca te-ai redescoperit ca ai gasit “calea” catre publicul tau. Ce s-a intamplat mai exact? Asa cum spuneam si mai devreme, in 2017 am ales sa merg in alta directie decat cea pe care mergeam de aproape cinsprezece ani. Lucrasem deja in film de cateva ori, si incepusem sa lucrez si in publicitate. 

Imi doream sa fac costum de film de ceva vreme, sa pot aloca mai mult timp pentru creatie decat pentru responsabilitati si managementul unui business. In plus, nu este nici un secret, business-ul n-a fost niciodata punctul meu forte. Cred ca sunt mult prea empatica si mult prea sentimentala ca sa pot conduce un business ca la carte. Pentru mine n-a fost niciodata un lucru simplu…

Asa ca atunci, in 2017, am hotarat sa schimb directia, sa lucrez mai mult pe cont propriu si sa externalizez orice productie. De atunci, am facut destul de multe lucruri pe mai multe directii, dar focusul meu a fost acelasi. Sa imi gasesc forma in care sa fiu cea mai eu, cea mai sincera, cea mai impacata cu ce sunt si ce fac. 

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Nu cred ca am facut ceva anume sa gasesc calea asta, asa cum o numesti tu, si nici nu stiu daca am gasit-o. Cred doar ca a inceput sa ma preocupe mai putin felul in care ma percep oamenii din jur si mult mai mult felul in care ma simt eu cu mine facand anumite lucruri. 

A existat un moment anume in care am hotarat sa fiu cat de sincera pot, cu mine si cu ceilalti, si cred ca sinceritatea ii intriga pe oameni, pentru ca in lumea in care traim astazi a nu te ascunde în spatele uneia sau mai multe masti poate parea un act de curaj. 

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Toate creatiile tale sunt insotite de versuri, de o ilustratie, de o stare. Carui public te adresezi, cum arata o cumparatoare fidela a brand-urilor tale? Nu cred ca exista un tipar exact al cumparatoarei. Cred ca suntem oglinzi si ca femeile care se simt atrase de oricare dintre Branduri au mai mult sau mai puțin aceeasi filosofie de viata, aceleasi trairi, stari, o estetica in comun. 

Pe multe dintre ele am ajuns sa le cunosc, cu multe am legat prietenii. Sunt femei din medii diferite, cu povesti diferite, de varste diferite, dar cred ca lucrul pe care il avem in comun este reveria si nevoia de a evada dintr-un cotidian lipsit de orice fel de poezie.

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Cand cineva iti priveste munca pe Social Media traieste cu senzatia ca ai o viata extraordinara, ca un personaj de filme ori din romane, cum arata o zi din viata ta? Ma amuza si in același timp frapeaza teribil ce spui. Si nu exagerez cu nimic. De la mine se vede cu totul altfel. Nu e nimic glossy, nimic prea spumos, nici prea elitist, ceea ce e putin cam departe de tendinte.

Multe dintre lucrurile pe care le pun in joc sunt parti ale mele, care isi fac aparitia in anumite momente sau contexte. Sunt multe lucruri pe care eu le vad teribil de abstracte, dar nu ma preocupa prea mult sa fiu pe placul tuturor. Nu sunt lipsita complet de vanitate. Mi-ar place sa fiu… dar nu sunt o ipocrita. Daca as fi complet lipsita de ea, nu as exista pe social media. 

Cred insa ca viata mea sau semnele normalitatii sunt cat se poate de vizibile in ceea ce postez… asa vad eu. Sunt zile si zile… sunt zile in care gasesc ceva extraordinar in orice e banal, si altele in care visez sa evadez din tot ce e banal.

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Imi incep la fel toate zilele. Cu cafea la ibric, apa si tigari, cocotata pe blatul de la bucatarie care da in curtea interioara, unde se amestecă toate vocile vecinelor mele si toate piesele pe care le difuzeaza radiourile lor care canta zi si noapte. Pe blatul ala imi schitez ziua care urmeaza. 

In zilele in care merg la sport, cafelele sunt mai scurte, tigarile mai putine. Dupa, incepe haosul, un du-te-vino la studio, la vreo intalnire, la piata, acasa, gatitul si masa, singura din zi care poate sa para ca are ceva dintr-un film! Pentru ca imi place sa pun masa frumos, si am multe fete de masa albe, cu broderie sparta sau brodate de mana, pentru ca am grija in ce aduc mancarea si cum sunt aranjate toate. Acolo, pe fata aia de masa, se astern povestile de peste zi… dar e amuzant, cum tindem sa ne prezentam cosmetizat in imagini, asa incât ceilalti ajung sa aiba sentimentul ca totul e pus cu mana, ca totul este ca intr-un film de-ale lui Luca Guadagnino.

Si totusi esti foarte discreta cu viata ta personala: stiu ca ai un copil deja adolescent, un caine foarte prietenos si un iubit fotograf, ca realizezi ilustratii, creezi haine si multa poezie vizuala. Cum se armonizeaza toate aceste elemente in viata ta? Am creat impreuna echilibrul intre toate lucrurile pe care le enumeri, dar in acelasi timp toate lucrurile s-au continuat unele pe celelalte in mod firesc. N-am fortat nimic. Cred ca iubirea, generozitatea si capacitatea de a accepta anumite lucruri fara a judeca sunt esentiale intr-un univers ceva mai colorat si mai aglomerat.

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Simti ca in Romania este loc pentru designeri boemi ori dimpotriva, totul este un business nemilos in care banii si relatiile conteaza mai mult decat spiritul artistic in sine? Nu cred ca acum mai exista prea multe locuri in lumea asta care sa fie potrivite pentru oameni care sunt mai mult boemi decat pragmatici. 

In viziunea mea, industria modei nu mai are nimic boem si cred ca n-a fost niciodata despre poezie. Da, exista momentul de cautare si creatie efectiva care se impleteste cu poezia,  dar un designer bun ar trebui sa aiba in minte considerentul practic si pragmatic inca de la prima linie. Pentru ca moda este o industrie de consum. Trebuie sa vinzi produsul spre a fi purtat, intrebuintat, nu spre a fi inramat. 

Eu mi-am dorit sa fac moda din considerente artistice. Indraznesc sa afirm ca industria asta a devenit de foarte multa vreme o forma de consumerism lipsit de prea mult discernamant. Eu m-am ghidat mai degraba după principiul lui Yves Saint Laurent Fashion Fades, Style is Eternal”. N-am crezut niciodata ca moda este pentru toata lumea. Acum este insa. 

See Also

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Cat despre piata locala, e greu de judecat. Moda este inca o industrie nouă pentru Romania, inca mai există umbra unei ere intunecate care ne-a marcat profund ca popor si care a sadit in noi o sete de a ne face cat mai vizibili, de a ne striga avutul si apartenenta. E greu sa vorbesti despre cum ar trebui sa fie lucrurile in moda, cand cititul este o activitate pe cale de disparitie. 

Eu nu m-am fost niciodata suficient de motivata sa fac compromisuri, motiv pentru care m-am retras intr-un univers al meu si nu imi pare deloc rau. In plus, ultimii ani mi-au revelat lucruri valoroase despre cum functioneaza lumea, universul si toate lucrurile din el. Abandonarea unor indeletniciri si convingeri pe care le-am considerat multa vreme a fi extrem de importante m-a condus catre niste directii pe care le-am imbratisat cu sufletul deschis si in niste locuri, pe care le-am descoperit ca fiindu-mi atat de potrivite.

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Ce te inspira zi de zi? Ce te face sa mai vibrezi si sa iti gasesti linistea interioara?Eu sunt foarte atenta la tot. Asa sunt de mica. Observ amanunte, detalii, imagini. Aud orice zgomot, gasesc forme in nori sau pe asfalt. N-am suferit niciodata de lipsa de inspiratie si cred ca m-am si autoeducat in privinta asta. Am avut multe perioade foarte grele in viata mea, cand lucrurile nu s-au intamplat asa cum imi doream sau cand am fost luata prin surprindere si “dusa” in locuri mai putin idilice. Asa ca am invatat sa citesc si sa privesc altfel la lume. Sa-mi gasesc refugiu si poezia in lucrurile cele mai obisnuite, sa descifrez altfel. Si mi-am creat un reflex de care ma bucur zilnic.

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Cat despre liniste… acolo e mai complicat. Inca imi mai dresez mintea, o dezvat si invat, respir adanc de multe ori, vorbesc mult cu mine. Noi nu suntem obisnuiți cu linistea interioara. Am crescut cu zgomot interior si cu exercitiul de a reprima emotii. E nevoie de efort si lucru sustinut pentru a ajunge in punctul in care linistea interioara sa ajunga un reflex.

Ilustratii realizate de Irina Marinescu

Daca ar fi sa o iei de la capat in aceasta profesie ce ai schimba? Ma intreb daca as schimba ceva… daca as schimba pana si cel mai mic element, lucrurile n-ar mai fi la fel acum si nu mi-as dori asta. Cred ca am invatat enorm din greseli si din tot parcursul asta. Cred ca fara el n-as fi inteles anumite lucruri, n-as fi descoperit exact ce imi place si ce nu. Asa ca acum cred ca totul este exact cum trebuia sa fie.

 

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Cred ca suntem cu totii in cautarea inspiratiei, cum te reinventezi tu, zi de zi? Nu cred ca ma reinventez neaparat. Am o imaginație foarte bogata. De multe ori, imi este suficient sa ma plimb singura pe strada cu coloana sonora potrivita, sa surprind ceva care sa rimeze cu ce ascult,  si incep sa vad secventele. Le asez in ordinea in care imi place si se face lumina. Eu cred ca atentia, prezenta in context si moment pot revela lucruri pe langa care altfel putem trece nestingheriti.

Fotografie de Andrei Runcanu si din colectia personala

Da-mi un exemplu… Acum cateva zile asteptam la casa sa-mi vina randul sa platesc. In fata mea, o doamna in varsta, subtire, cu trasaturi fine, isi ambala cumparaturile vorbind pentru ea si intrebandu-se daca aveau sa fie prea grele. Am intrebat-o daca imi da voie sa o ajut. M-a recompensat cu unul dintre cele mai calde zambete si cu o privire albastra si blanda. Am condus-o pana aproape de casa.

 

Ilustratii realizate de Irina Marinescu

Mi-a luat mainile intr-ale ei si mi-a marturisit ca ii pare rău ca nu ma poate imbratisa. Vorbea cu un discret accent rusesc si avea ceva cantat în voce. Mi-ar fi placut sa o pot fotografia, sa-i pot fotografia ochii de un albastru tulbure si incheieturile fine. Mi-a spus “va iubesc” si a pornit agale mai departe, asigurandu-ma ca se descurca de acolo. Am stat si am privit-o indepartandu-se cum pasul agale, aproape ca si cand plutea, ca si cand in urechile ei suna o melodie de altadata.

In mintea mea a inceput imediat sa deruleze un film pe al carui fundal se auzeau in surdina primele acorduri din Adagio.

Citeste si: Revenirea flamboaianta a modei in 2021

What's Your Reaction?
Excited
0
Happy
1
In Love
0
Not Sure
0
Silly
0

© 2020 TheMooDBoard. ConceptFactory.ro all rights reserved

Scroll To Top