Oferta de produse de îngrijire a pielii pare să fie nelimitată în zilele noastre. Opțiunile sunt nenumărate: de la creme hidratante, fiole și seruri anti-îmbătrânire la loțiuni de protecție solară și tratamente specifice pentru diverse probleme ale pielii. În fața acestei avalanșe de produse, apare întrebarea: de câte creme are nevoie cu adevărat o femeie pentru a-și menține sănătatea și frumusețea pielii?
Aflăm răspunsul de la Diana Baicu, specialist în industria de frumusețe profesională.
“O femeie nu trebuie să aibă neapărat multe produse de skincare, dar trebuie să le aibă pe cele potrivite pielii sale. Dacă nu avem deloc probleme cu tenul, ci doar ne dorim să menținem frumusețea pielii, un produs de curățare, o cremă de zi și una de noapte ar trebui să constituie o rutină eficientă. Alegem întotdeauna crema în funcție de tipul nostru de ten, de condiția tenului și de ingredientele pe care ea le conține. Recomand să folosim o cremă cel puțin 30 – 60 de zile pentru a ne putea bucura cu adevărat de beneficii“, declară Diana Baicu.
Care este rutina simplă, dar eficientă, atunci când nu avem un ten cu probleme
“Întâi de toate, trebuie să avem neapărat un produs de curățare. O cremă cleanser pe care o aplicăm pe fața uscată, o masăm și apoi clătim, îndepărtând astfel impuritățile de la nivelul pielii. Avem obligatoriu nevoie de o cremă de zi și de o cremă de noapte. Crema de zi, dacă ne dorim să avem doar una, e recomandat să fie cu SPF. Trebuie să fie o cremă hidratantă, ideal și cu antioxidanți, cu SPF 50 și pigment” ”, spune Diana Baicu.
Crema Guinot Youth Perfect Finish SPF50 are, de exemplu, o formulă avansată și conține ingrediente active ce stimulează regenerarea celulară, reducând semnele vizibile ale îmbătrânirii pielii. Are o textură ușoară și non-grasă, hidratează profund, conferind tenului un aspect neted și luminos. Protecția solară SPF50 asigură o barieră eficientă împotriva razelor UV nocive, prevenind apariția petelor hiperpigmentare și a ridurilor cauzate de expunerea excesivă la soare. Pentru că are pigment, ea poate ține locul fondului de ten în cazul unui machiaj simplu, de zi.
Crema de noapte poate fi exfoliantă, cum ar fi masca hidratantă regenerantă Academie Youth Repair Masque Hydratant Renovateur cu efect antiage. Această mască cremoasă cu efect de peeling are o textură foarte onctuoasă care hidratează intens pielea și oferă strălucire instantanee.
Sau putem opta pentru crema de noapte Academie Dermacte Peeling Renovatrice Nuit cu dublă acțiune de regenerare. Ea reduce liniile fine și ridurile, redă fermitatea pielii, oferă strălucire și luminozitate.
Cremă pentru ochi, separat de cea pentru ten
”Este nevoie să folosim o cremă pentru ochi pentru că pielea din această zonă e total diferită de restul feței. O aplicăm în cantitate mică pe conturul ochilor și al buzelor. Crema tratament Academie Youth Repair Soin Lissant Contour des Yeux et Levres este un aliat de încredere în lupta împotriva semnelor îmbătrânirii din aceste zone delicate ale feței. Formula sa inovatoare este bogată în ingrediente active ce ajută la reducerea ridurilor fine, a pungilor și a cearcănelor, oferind un aspect mai tânăr și mai luminos pielii din jurul ochilor și buzelor“.
Crema pentru gât și decolteu, după 30 de ani
Dacă avem peste 30 de ani, e necesară și o cremă pentru gât și decolteu pentru că semnele de îmbătrânire încep să fie vizibile deja. Ea are o textură asemănătoare cu crema de față. Crema Longue Vie Cou pentru fermitatea gâtului și a decolteului regenerează și hidratează pielea, reducând vizibil ridurile.
Rutina de beauty pentru corp
Avem nevoie de o cremă pentru corp. O cremă onctuoasă care să hidrateze pielea în profunzime. De asemenea, avem nevoie de o cremă pentru mâini. Fie că suntem bărbați sau femei, o astfel de cremă este indispensabilă. Aceste creme au un miros foarte plăcut și sunt chiar mai onctuoase decât cremele de corp. E indicat sa le aplicăm de câte ori ne spălăm pe mâini.
Pentru zona călcâielor și a coatelor folosim creme extrem de onctuoase. Putem să le aplicăm ziua, dar și noaptea. Noaptea, aplicăm o cantitate mai mare de cremă și acoperim zonele cu folie, apoi ne punem în pat.
Loțiunea pentru masaj CND Pro Skincare Spa Hydrating Lotion are o textură ușoară și este îmbogățită cu Noul Complex Prebiotic pentru masaj al mâinilor sau al picioarelor. Hidratează pe măsură ce se absoarbe rapid în piele, fără a lăsa reziduuri grase.
Crema de mâini Moroccanoil Dahlia Rouge este bogată și hrănitoare, bogată în antioxidanți. Ea conține un amestec perfect de unt de cacao, unt de shea și acid hialuronic care lasă pielea catifelată.
“CND Tratament intensiv hidratant pentru picioare îmbunătățeste bariera cutanată a pielii, oferă exfoliere chimică ușoară, hidratează și calmează pielea.
Bluesky Hand Cream hidratează și calmează mâinile uscate, oferindu-le îngrijirea de care au nevoie“, încheie Diana Baicu.
Toate produsele recomandate de Diana Baicu sunt disponibile în România în magazinul Top Line, pe www.topline.ro și în saloanele partenere Top Line din întreaga țară.