“Buy flowers not toilet paper” a fost unul dintre cele mai emotionante si deopotriva triste mesaje pe care le-am vazut in timpul pandemiei Covid-19! #FlowerBoostChallenge a fost o provocare lansata de olandezi pentru a impulsiona oamenii sa cumpere flori si de a sustine astfel horticultura.
In 2020 in plin sezon al lalelelor, cultivatorii au fost obligati sa distruga milioane de flori in fiecare zi, intrucat pandemia cu noul Coronavirus a dus la prabusirea cererii la nivel global. O parte dintre aceste flori au ajuns la personalul medical din spitale care s-au aflat pe baricade, dar majoritatea plantelor au fost, din pacate, aruncate…
Inainte de 2020, in jur de 25 de milioane de plante erau stocate si tranzactionate mondial la Aalsmeer, locul in care se afla cea mai mare bursa de flori din lume si unde zeci de brokeri liciteaza pentru clienti din toate colturile lumii flori. Cele mai cautate sunt insa lalalele olandeze care pot fi admirate pe intinsele camouri din zona Bollenstreek, situate la 40 de kilometri de Amsterdam!
Desi am vizitat Amsterdamul de doua ori, nu am ajuns inca pe celebrele campuri de lalele, dar am avut privilegiul de a le admira primavara in exoticul Istanbul, pe malul Bosforului ori in propria gradina unde am plantat bulbi olandezi.
Aduse din Turcia prin intermediul lui Ogier Ghiselin de Busbecq, ambasador al Sfântului Imperiu Roman de Natiune Germană la curtea sultanului Soleiman Magnificul, laleaua a starnit interesul botanistului si horticultorului Charles de l’Écluse care a infiintat o gradina botanica, la Universitate din Leiden. Floarea s-a aclimatizat atat de bine in Olanda, incat a umplut gradinile si pantatiile de flori ale olandezilor, devenind rapid un adevarat simbol al statutului social.
Infrumuseta interioarele elegante ale nobililor olandezi care le expuneau in tulipiere si devenise cea mai pictata floare de catre maestrii picturii. Totodata, floarea era si obiectul unui comert infloritor, bulbii vanzandu-se la preturi nebunesti… o adevarata isterie a speculei cu flori!
Nebunia s-a declansat in momentul aparitiei in gradini a unor lalele cu petale in nuante neobisnuite, vargate ori in combinatii inedite de mai multe culori, fenomen produs de fapt de un agent patogen, un fel de virus al plantelor. Comercializarea acestor noi lalele a fost facuta sub nume pompoase, precum Semper Augustus, iar bulbii din soiurile cele mai rare si mai spectaculoase ca aspect au început să fie tranzactionati la preturi ridicol de mari: de exemplu 40 de bulbi contra 100 de mii de guldeni ori un bulb contra a 5 hectare de pamant.
Tulipomania a fost o mare nebunie colectiva, redata astfel de autorii pamfletelor vremii care condamnau valul de materialism; a devenit subiectul unei carti “Extrordinary Popular Delusions and the Madness of the Crowds”; subiect al unor scenarii de film precum “Tulip Fever“, cat si baza unor studii economice si sociologice ample care au si azi scopul de a explica crize financiare contemporane.
Ca si in cazul actualei pandemii, provocate de noul Coronavirus, nebunia lalelelor s-a petrecut intr-o epoca in care populatia Olandei se confrunta cu probleme de sanatate majore: o epidemie de ciumă bubonica! Dupa opinia unor cercetatori, aceasta panica ar fi putut duce la o atitudine mai fatalista asupra vietii si ar fi stimulat aparitia unor comportamente mai riscante ale populatiei. In acest context, multi s-ar fi lasat dusi de valul speculatiilor cu lalele, ca si cum s-ar fi aruncat in valtoarea unor jocuri de noroc nechibzuite.
Alte teorii contemporane referitoare la Tulipomania au legatura cu modificarea legislatiei privind contractele de vanzare-cumparare ale bulbilor date de Parlamentul Olandez, dar si cu implicarea unei parti masive a populatiei olandeze in comertul cu lalelele.
Un alt mit nascut in timpul Tulipomaniei a fost cel al lalelei negre. Legenda a capatat amploare si in secolul al XIX-lea dupa publicarea romanului Laleaua Neagra de Alexander Dumas. Se pare ca scriitorul francez s-ar fi inspirat dintr-un vechi zvon care circula in Olanda in timpul maniei lalelelor, potrivit caruia un cizmar din Haga ar fi reușit să obtina o lalea neagra si ar fi acceptat sa o vanda pentru suma de doar 1.500 de guldeni unui grup de florari, care doreau sa distrugă floarea pentru a se asigura ca propria lor lalea neagra este unica.
“Virusul lalelei” a inceput insa in Imperiul Otoman si nicidecum in occident si a declansat o Tulipomanie otomana. Floarea s-a dezvoltat în Asia, la granita dintre China, Tibet, Rusia sAfganistan si s-a raspandit in mod natural si necontrolat spre vest, ajungând pană pe malurile Marii Negre. Persii au un adevarat cult pentru lalele, iar pentru turcii nomazi floarea a devenit un simbol al vietii si fertilitatii. Razboinicii otomani au folosit mai tarziu simbolul lalelei ca sa le poarte noroc in batalie, purtand haine decorate cu imaginea florii.
Pentru musulmani, in general, laleaua semnifica floarea lui Allah, iar in 1453, dupa construirea Palatului Topkapî si a Moscheei Fatih de catre Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, multe grădini au fost decorate cu lalele, inclusiv gradina privata a sultanului. La inceputul secolului al XVI-lea, laleaua devine un motiv principal in arta islamică otomana, pe obiectele din ceramica, pe robele somptuoase ale sultanului si pe armura imperiala. In epoca lui Suleyman Magnificul, otomanii incep sa cultive atent lalele salbatice şi să dezvolte tot mai multe soiuri ale florii: laleaua de Istanbul avea până la 1.500 de varietati, iar cele mai frumoase soiuri primeau nume alese, precum „Perla nepereche”, „Roza zorilor”, Lumina Raiului” (Nur-i-Adin).
Occidentalii ajunsi la Istanbul in acea epoca, precum negustorii sau ambasadorii, erau uimiţi de frumusetea orasului si de pasiunea otomanilor pentru flori, dar mai ales pentru lalele si s-au straduit cu orice chip sa le aduca in Europa.
In Imperiul Otoman, dupa epoca lui Suleyman Magnificul, laleaua a intrat într-un con de umbra, din care a iesit abia un secol mai tarziu, în timpul lui Mehmed al IV-lea (1648-1687), un sultan pasionat de horticultura si, in special, de lalele. Succesorul sau, Ahmed al III-lea (1703-1730), a fost la randul sau un mare iubitor al acestei flori, iar perioada domniei sale este cunoscuta drept Epoca Lalelelor (Lâle Devri). In acei ani, Istanbulul n-a fost doar capitala Imperiului, ci si orasul lalelelor. Se organiza anual un mare festival dedicat florii preferate ale sultanului, festivitatile extravagante ce aveau rolul de a distrage atentia de la problemele cu care se confrunta Imperiul Otoman.
De altfel, numele tulip vine de la tulipan ori turban. Ca si in cazul Olandei, laleaua a fost un simbol al materialismului in Imperiul Otoman, fiind ascociata cu privilegiul, nobilimea si bogatia. De altfel, ca si in cazul Olandei, aceasta floare a creat in secolul al XVII-lea o Tulipmanie otomana, care s-a tradus prin escaladarea necontrolata a pretului bulbilor de catre speculanti, reglata in cele din urma de catre autoritatile statului.
Ce a mai ramas, dupa secole din aceste povesti? Istanbulul gazduieste cele mai mari si mai frumoase gradini cu lalele, in zona Bosforului, in timp ce Olanda a ramas, pana azi, in constiinta europenilor, drept Tara Lalelelor… Din pacate, in 2020 din cauza pandemiei cu noul coronavirus, peste 140 de milioane de lalele au fost distruse, iar Festivalul Lalelelor din Istanbul a fost anulat!