Regina Maria iubea florile, arta si marea! Am scris aceasta propozitie fara sa ma documentez, privind cu melancolie cateva dintre fotografiile sepia expuse la castelul care ii poarta numele, din Balcic. Este unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa: un melanj dintre o gradina cu cactusi ce amintesc de coasta Spaniei, minaretele moscheelor din Orient si eleganta gradinilor britanice, totul suspendat deasupra marii!
Regina a copilarit pe domeniul Eastwell Manor din Ashford, pe care il descrie astfel: “Frumosul Eastwell cu marea sa casa gri, cu parcul său minunat, cu turmele de caprioare şi pitoreştile vaci scoţiene, cu lacul, padurea, gradina cu batranul cedru care era casa noastra din povesti”.
Citeste si despre: Londra, orasul de care nu te poti plictisi niciodata
Totusi, in 1886, cand viitoarea suverana a Romaniei avea trei ani, tatal sau, Printul Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii a fost numit la comanda flotei britanice din Marea Mediterana si toată familia, in frunte cu printesa Maria Alexandrovna, (singura fiică a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei) s-a mutat in Malta.
Citeste si despre Malta
Regina Maria a pastrat mereu in amintire, cu un drag nespus, acel loc si zilele copilăriei petrecute acolo. “O oaza intre ziduri, avand ceva tainic si asiatic, un belsug de pomi de specii, in mare parte necunoscute, si pentru toate acestea izvodul incalcit al unor cararui lucios pietruite”. Viitoarea suerana a Romaniei a locuit in Malta alaturi de familia sa extinsa în localitatea San Antonio, într-o vila foarte frumoasa, cu un peisaj mirific: gradini cu toate tipurile de pomi si flori, de la trandafiri la crizanteme, pana la narcise, muscate si flori de iasomie. Totusi, parfumul florilor de portocal este cel care a ramas cel mai puternic intiparit in memoria Reginei Maria din perioada copilariei petrecute in Malta.
Devenita mai intai Printesa a Romaniei in urma casatoriei din 29 decembrie 1892 cu Ferdinand, Principele Mostenitor al tronului Romaniei, iar mai apoi Regina din 1914, Majestatea Sa face numeroase calatorii la mare dupa primul Razboi Mondial si decide sa foloseasca pavilionul regal din portul constanta, numit “Cuibul”, un loc pitoresc construit pentru Regina Elisabeta. Regina Maria si-a doreste o resedinta personala pe Malul Marii Negre si decide sa construiasca un Castel, la mijlocul statiunii Mamaia. Este cea de-a treia resedinta de acest fel din Constanta, pe langă cea oficială (sediul actual al Tribunalului) si Cuibul Reginei, din port. Castelul, construit de catre arhitectul Italian Mario Stoppa are o istorie trista: acum aflata in paragina, vila grandioasa cu mai multe coropuri nu a fost niciodata folosita in scopul în care a fost initial construit, pentru că Regina a descoperit, între timp, minunatul Balcic… „M-am oprit deodata pe o limba de pamant langa mare, care a trezit in mine un fior cu totul deosebit: Sedeam jos, privind marea scanteietoare de lumina si ascultand jocul talazurilor impotriva malului. Făceam parte din loc şs locul facea parte din mine“.
Exact in perioada construirii castelului de la Mamaia, lasat acum in paragina, Regina a ajuns in Balcic, un orasul bulgaresc aflat pe atunci in Dobrogea de Sud ori Cadrilaterul ce devenise anexat Romaniei in 1913, un sat prafuit cu col alb, de care se va îndrăgosti iremediabil si unde isi va cladi cuibul sau in care isi va lasa, la propriu inima.
“Balcicul are o deschidere spre lumina, incat nici acum nu stiu daca lumina aceea venea din cer, din mare, din noi“, scrie Regina.
Maria a descoperit Balcicul, acest mic oras pe coasta Marii Negre intr-o plimbare prin Dobrogea, fiind insotită de pictorul Alexandru Satmary. Trebuia să stea numai o ora, dar şederea s-a prelungit: „Nu era vorba numai de aducerea aci a ceva care ar fi avut fiinta în altă parte, se confesa Regina, ci de creatie, de plamadirea pietrei, pamantului, apei, copacului si florii intr-un desavarsit întreg. A fost intoarcerea mea la mare, la intaia mea dragoste. Nascuta pe o insula, in sufletul meu traia un dor strafund si vesnic de mare“.
Citeste si : Bulgaria, paradisul de dupa granita
Regina a vrut să clădească palatul fără să schimbe nimic din specificul zonei, Totul trebuia păstrat: casele turcesti, ulitele stramte, fantanile – popasuri de odihna si ruga.
De altfel, domeniul din Balcic a fost construit pe un teren oferit Reginei de către bancherul Jean Crissoveloni si marit prin achizitionarea altor terenuri de la localnici. „Vai si coaste aride, albicioase, printre care serpuiesc carari prafuite, pamant ars, calcinat, de soare“. Cladirea principala a domeniului este vila “Tenha Juvah“ (Cuibul solitar), compusă din parter si două etaje, cu 14 camere, două terase si un balcon. Este integrat un minaret (la fel ca la castelul din Mamaia) element specific arhitecturii religioase musulmane, un turn inalt, specific moscheelor, prevazut cu balcon, ce va deveni un reper arhitectonic intre cele doua zone de intrepatrundere culturalăa
Proiectata de arhitectul Emil Gunes, constructia vilei a durat patru ani, din 1925 pana in 1929, lucrarile fiind executate de firmele italiene Augostino Fabro (decoraţii interioare) si Giovanni Tomasini, sub supravegherea secretarului general al reginei, Gaetan Denize. A doua cladire a complexului Balcic este vila Mavi Dalga, compusa din 16 camere, ii care se aflau apartamentele principelui Nicolae si ale doamnelor de onoare. Langa ea se afla cea mai mare cladire a domeniului, Casa Suitei, cu un stil aparte, avand camerele distribuite sub formă de potcoava, cu colonade spre mare si coloane spre interior. Regina a ordonat construirea mai multor pavilioane in jurul palatului: pavilionul de odihnă, cel al administratiei, şi cele numite Izbanda, Ciuperca, Lingerie, Principele Nicolae, Printesa Ileana şi Cara-Dalga. Ca locuri de rugaciune, suverana si-a construit o bisericuta, un templu si o capela. Pentru fiica ei favorita, printesa Ileana, care mostenise de la regina gustul pentru arta, a fost construit un studio de pictura si sculptura.
Incet-incet, la Balcic Regina si-a amenajat un adevarat domeniu, incununat de gradinile luxuriante, proiectate de celebrul peisagist elvetian Jules Jannin, care lucrase si pentru Tarul Nicolae al II-lea. Dupa cum se poate observa in tablourile ei, cu reprezentari florale ale crinilor si irisilor, Regina Maria era pasionata de flori. Ea a reusit sa creeze in Balcic o adevărată grădină botanică, cu 3000 de specii de plante, unele rare, dar si cu peste 250 de specii de cactusi, care au transformat locul intr-unul unic in Europa de Est. Dintre cele 12 gradini in care fiecare aranjament si fiecare planta reprezinta un simbol, se remarca labirintul cretan, cu materialele de constructie aduse chiar din Insula Creta si Gradina Divina, cu alei pavate cu piatră adusă din Maroc.
Pe langa cladirea principala, la Balcic se afla si cateva vile mai mici si mai multe gradini cu terase. Tot aici gasim si o capela, care a fost construita ca loc de rugaciune pentru Regina Maria. Este cea mai mica Biserica din Bulgaria si locul în care Regina şs-a dorit ca inima ei sa se odihneasca.
Fiecare coltisor de la Balcic spune o poveste. Aici era raiul artistilor interbelici, pe care regina i-a incurajat si sprijinit toata viata. Balcicul a devenit un loc unde s-au reunit, pe de o parte aristocrţta, pentru că regina statea aici foarte mult vara, si pe de cealaltă parte, boema artistica. În aceeaşi perioadă, Balcicul cu versanti de calcar pătrunde în pictura românească. Alexandru Satmary a cutreierat ultțele asezarii de la malul marii, a stat pe pietre albe si a privit in zări si s-a lasat vrajit de lumina magica de Balcic.
Cucerit definitiv, Alexandru Satmary le-a povestit altor artisti despre splendoarea locului de la malul marii. Și ei s-au lasat fermecati si au inceput sa soseasca la Balcic pentru a vedea cu ochii lor ceea ce au auzit. Din primăvară pana la sfarsit tarziu de vara, Balcic a devenit locul lor, al celor boemi. Inspirati de regina, multi artisti cunoscuti ai vremii au inceput sa cumpere terenuri acolo pentru a-si construi case. Ei au redat pe panzele lor, fiecare in stil propriu, povestea de azur a Balcicului. In acuarelele lor sunt case varuite in alb cu acoperisuri de un rosu aprins, dealuri cu migdali si maslini, terase prelungite pe tarm șs mai departe, nesfarsita, vesnica, mereu marea albastra. Sunt oameni la cismea după apa, negustori, turci stand la povesti și savurând cafele fără număr, turcoaice lenevind sub soare. E o lume pestriță, colorată, aprinsa, ca-n povestile Seherezadei. O lume care s-a dus, s-a stins, dar a ramas in acuarele, in amintirile unora, tot mai putini, in povestile ce s-au scris.
„Pe seara, cand umbrele potoleau arsita, o puteai vedea, rar, pe Regina Maria, sub o palarie mare, coborand din masina. Frumoasa ca o plasmuire, se amesteca prin multime, ca si cand ar fi fost rupta de acolo. La o masa, singur, cu ochii dusi (ce vedea oare, de privea atat de trist in timp?) desena cu viteză Tonita si isi oferea creatia lui Diamandi, pentru vinul care-i potolea durerile. Camil Petrescu, cu ochii stralucitori, ca de otel, inconjurat intotdeauna de femei frumoase, argumenta cu multa ardoare ceva. Sus, pe dealurile catre vii, inalt, subtire, cu obrazul mic, ars de soare, cu parul negru, ale carui suvite frematau asemenea unor serpi in bataia vantului, totdeauna in pantaloni albastri, cu camasa alba sau galbena, legat la gat cu o batista rosie si cu un sirag de guvizi pe sfoara, nemişcat ca o statuie, era pictorul Lucian Grigorescu. Primea vantu-n fata, inghitind departarile, ca si cand astepta sa se iveasca din orizont minunea pe care spera sa o imortalizeze pe pannza lui.”
Aici au pictat Darascu, Grigorescu, Tonitza, Sirato, Mutzner, Steriadi, Cecilia Cutescu-Stork, Stefan Dimitrescu ca pe o adevarata “riviera franceza”, dar a Marii Negre… „Nu era un turism foarte de masa, era un turism extrem de elitist in zona Balcic, in afara desigur de Regina Maria care este efigia monarhiei si a lumii bune bucurestene acolo. Balcicul constituia o atractie nu numai pentru pictori, dar si pentru scriitori, Sebastian era unul dintre plimbaretii pe la Balcic, toate angoasele sale existentialiste legate de dragoste, se consumau in mare masură si acolo. Totusi, aceste angoase existentiale si prosperitatea relativa in care traia nu-l impiedicau sa mearga cu avionul la Balcic. Exista o cursa de avion București-Balcic. Nae Ionescu, mai putin existentialist din punctul de vedere financiar, isi permitea sa aiba un yaht in rada portului Balcic, spunand Sebastian ca s-ar fi plimbat șs el cu acel yaht”.
Multi dintre pictorii initiatori sau încurajaţi de „Tinerimea Artistica”, o societate culturala care infrunta academismul in pictura, vor deveni parte din curentul de la Balcic, in 1926, in orasul de vacanta apare universitatea de vara „Coasta de Argint”, se infiintează „Biblioteca Mării” si cateva publicatii.
Marea!
Da o iubesc, totdeauna a ocupat un loc de frunte în viața mea.
Născută pe o insulă, marea înconjură țara în care am deschis ochii, izolând-o de restul lumii și pentru a ajunge în orice altă țară marea trebuie trecută, lină sau supărată, trebuie înfruntată.
Și apoi…
Un prinț dintr`o țară străină, dintr`o țară de care abea auzisem, dintr`un pământ spre răsărit, o țară aproape de Soare Răsare, Făt Frumos venise să-și ia mireasa din acea insulă, ce marea o ținea în brațe.
Chemarea dragostei e o chemare ciudată – tinerețe spre tinerețe, instinctul de cuib, și cu toate că abia cunoșteam forma României pe hartă, la 17 ani am urmat pe prințul necunoscut într`o țară străină.
O tara de visuri, o tara de soare, o tara de libertate! Acesta este intelesul ce-l avea in urechile mele. Plaiuri, paduri intinse, vai adanci si rauri tulburi, cazand din munti sancosi ale caror femei lucrau acele minunate tesaturi pe care Regele le trimese in dar de nunta miresei. Un pamant indepărtat… pamantul Romaniei… Visul si realitatea nu sunt intotdeauna aceleasi. Regina s-a stins in iulie 1938, ea nu a trait să vadă semnat tratatului de la Craiova, din septembrie 1940, prin care Romania retroceda Cadrilaterul Bulgariei, dar inima ei inca dainuieste la Balcic: “Pe platoul de sus exista un loc unde puteai vedea, din cand in cand, silueta unei cadane invesmantata in negru, stand nemiscata ca o statuie, parca uitata acolo de timp. Era turcoaica Fatma, fiinţa din Balcic cea mai apropiata a Reginei Maria, care o astepta intotdeauna, in acest loc, ori de cate ori se anunta venirea Sultanei. Regina oprea masina, o lua pe Fatma si coborau pe acest drum pana la Palat. Suverana era imbracata, ca de obicei, in alb“.
In urma ei a ramas Palatul de la Balcic, pradat in repetate randuri, acum remenajat auster, dar cu un farmec aparte si o gradina luxurianta de unde poti admira marea…marea dragoste a Reginei Maria!