Elevii au astfel posibilitatea să asimileze informații utile despre cum pot contribui la protejarea mediului înconjurător prin achiziția responsabilă de haine și alte materiale textile, despre parcursul produselor textile de la producător la consumator, ce sunt materialele sustenabile, dar și modalități de a prelungi durata de viață a hainelor.
A fost creat primul manual de sustenabilitate în modă poate fi inclus în viitoarele programe Săptămâna Verde sau Școala Altfel pentru gimnaziu și liceu
Elevi din trei școli din Ploiești, cu vârsta între 13 și 18 ani, au participat, în ultima lună, la ateliere interactive în cadrul cărora au avut posibilitatea să învețe ce înseamnă moda sustenabilă și despre cum se pot implica pentru a reduce poluarea generată de supraconsumul de haine.
La inițiativa Organizației Humana People to People, cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi, 75 de elevi au participat la ateliere educaționale non-formale despre ce înseamnă sustenabilitatea în modă. Proiectul a avut la bază un manual dezvoltat de profesioniștii din echipa Noi Orizonturi, care conține instrucțiuni pentru patru ateliere a câte o oră și jumătate.
Elevii au astfel posibilitatea să asimileze informații utile despre cum pot contribui la protejarea mediului înconjurător prin achiziția responsabilă de haine și alte materiale textile, despre parcursul produselor textile de la producător la consumator, ce sunt materialele sustenabile, dar și modalități de a prelungi durata de viață a hainelor.
„Suntem bucuroși că am contribuit la a pune bazele primului program de educație pentru modă sustenabilă din România. Ne propunem să cultivăm o generație responsabilă, informată și implicată activ în reducerea amprentei ecologice pe care producția textilă o are asupra mediului înconjurător. Împreună cu Fundația Noi Orizonturi am creat primul manual interactiv de modă sustenabilă, am selectat școlile și ne-am implicat pentru implementarea atelierelor educative. A fost o primă etapă a programului și, de acum înainte, el poate fi implementat la nivel național de orice instituție de învățământ interesată”, declară Mădălina Corciu, reprezentant al Organizației Humana People to People.
Informațiile au fost predate de copii de vârsta lor
Atelierele au avut o abordare inovativă din punct de vedere educațional, fiind organizate pe sistemul peer-to-peer, însemnând că informația a fost predată de copii și adolescenți de vârsta lor, care au primit în prealabil pregătirea necesară. În primă fază au fost formați tineri ai Clubului IMPACT Imbatabilii din Picior de Munte, Dâmbovița. Ulterior, la rândul lor, au implementat atelierele în cele trei școli și i-au ajutat pe elevi să înțeleagă mai bine ce înseamnă moda sustenabilă și cum pot da informația mai departe.
“Învățarea de la egal la egal creează mai ușor conexiuni între tineri deoarece acționează la același nivel de înțelegere, pe aceleași tipuri de nevoi, cu același tip de limbaj și motivație. Acest tip de învățare cultivă cu mare ușurință gândirea critică și rezolvarea problemelor folosindu-se de empatie și interacțiuni orizontale” spune Maria Butyka, reprezentant al Fundației Noi Orizonturi.
Proiectul include și conceptul „Dă mai departe”, astfel că elevii din cele 3 școli au fost încurajați să împărtășească informațiile învățate cu alți 50 de colegi, inspirând astfel comunitatea să se implice activ în reducerea impactului modei asupra mediului. În felul acesta peste 200 de tineri sunt inițiați în tainele modei sustenabile într-o primă fază.
Manualul dezvoltat este acum disponibil gratuit pentru orice profesor sau formator din România.
„Încurajăm pe oricine dorește să cunoască mai bine conceptele de modă sustenabilă și să organizeze ateliere pe acestă temă să descarce gratuit ghidul de pe pagina https://humana-romania.ro/blogs/our-projects/iubim-sustenabilitatea-in-moda . Este o temă pe care o recomandăm pentru Săptămâna Verde sau Școala Altfel” menționează Maria Butyka.
Video de animație cu informații pe înțelesul copiilor
Pentru acest proiect a fost realizat și un scurt film de animație care exemplifică, pe înțelesul tinerilor, ce resurse importante se consumă pentru producția tricourilor sau blugilor pe care îi poartă și cum pot reduce impactul negativ asupra mediului alegând să poarte mai mult timp hainele sau să achiziționeze îmbrăcăminte second-hand.
Copiii au aflat, cu această ocazie, că, pentru a proteja mediul înconjurător, nu este recomandat să cumpere în exces haine noi pentru că procesul de producție al acestora este foarte poluant.
„Ne-am dorit să le oferim informații cât mai ușor de înțeles pentru vârsta lor care să îi ajute să ia decizii sustenabile pe viitor. De exemplu faptul că, pentru un singur tricou nou de bumbac pe care îl cumpără, au fost folosite peste 2,7 tone de apă, cât consumă un om timp de doi ani și jumătate. Sau că pentru o pereche de blugi se consumă chiar și 10 tone de apă. Apoi au aflat și de ce hainele second-hand sunt o opțiune pentru a reduce supra-consumul și care este traseul acestor haine, de la etapa de colectare, trecând prin cea de sortare, igienizare, etichetare, urmând ca 70% dintre ele să fie redistribuite în magazinele Humana, 22% spre fabrici de reciclare și 8% pentru crearea de energie nouă”, adaugă reprezentantul Organizației Humana People to People.
8 din 10 copii își propun să verifice eticheta hainelor, după participarea la atelierele educative
Prima etapă a acestui program național de educație a avut un impact pozitiv în rândul tinerilor participanți. Aceștia au completat formulare, înainte și după atelierele educative, iar diferențele de percepție sunt semnificative.
Dacă înainte de ateliere jumătate dintre tineri au spus că nu verifică eticheta atunci când fac cumpărături și nici nu intenționează să facă asta în viitor, la final, 80 % și-au schimbat percepția și au spus că vor face acest lucru de fiecare dată la viitoarele cumpărături. La fel, procentul tinerilor care au declarant că intenționează să„își cumpăre haine noi doar când este o nevoie reală” s-a triplat după ce au participat la ateliere.
Câteva dintre opiniile exprimate înainte și după participarea la ateliere:
Obișnuiesc să fac schimb de haine cu prietenii mei
Nu fac și nu intenționez – 56% (înainte de ateliere) vs 20% (după ateliere)
Cumpăr din magazine second-hand de câte ori este posibil:
Nu fac și nu intenționez – 47% (înainte de ateliere) vs 12% (după ateliere)
Iau decizii pe baza celor 3R: reduce, reutilizează reciclează
Nu fac și nu intenționez – 32% (înainte de ateliere) vs 8% (după ateliere)
Când cumpăr haine, citesc etichetele pentru a vedea din ce sunt făcute
Nu fac și nu intenționez – 36% (înainte de ateliere) vs 8% (după ateliere)
Evit să cumpăr anumite produse sau branduri datorită practicilor nesustenabile
Nu fac și nu intenționez – 41% (înainte de ateliere) vs 6% (după ateliere)