Pe 19 Februarie sarbatorim Ziua Nationala Constantin Brancusi. In 2021 se implinesc 145 de ani de la nasterea marelui sculptor si artist roman care a intrat in contiinta universala prin opera sa, ocazie cu care am vorbit cu actorul Ioan Andrei Ionescu cel care l-a interpretat pe marele artist in lungmetrajul Brancusi din eternitate.

Prezentat la Londra si New York, in fata criticilor de film si membrilor BAFTA, “Brancusi din eternitate” este singurul lungmetraj care s-a realizat despre marele sculptor roman, dupa un scenariu de Ioan Carmazan, Radu Petrescu-Aneste si Pascal Ilie Virgil, in regia lui Adrian Popovici. Lansat in 2014 si avandu-i ca protagonisti pe actorii Ioan Andrei Ionescu, Claudiu Bleont, Vlad Radescu, Alexandru Potocean, Iulia Verdes si Andra Negulescu, filmul prezinta trei povesti, in trei perioade de timp, spuse pe trei planuri de catre trei personaje, in incercarea de a zugravi personalitatea maestrului Brancusi a carui opera a influentat profund conceptul modern de forma in sculptura, pictura si desen.

Realizat cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si al Societatii Romane de Televiziune, filmul aflat in doua competitii prestigioase, printre care BAFTA a fost prezentat in 2016 la Institutului Cultural Bulgar din Londra, cu sprijinul Ambasadei Bulgariei in Regatul Unit, intrucat Institutul Cultural Roman a refuzat gazduirea vizionariia acestuia.
![]()
“Totul se petrece in mintea unei muribunde care l-a iubit pe Brancusi. Cand am lucrat la acest rol eram un entuziast care isi <<clocotea artileria grea>> pentru un film cu un buget prea mic pentru cat ar fi meritat Brancusi. Este mai degraba un film de televiziune, in care Brancusi este doar o prezenta in mintea acestei femei. Abordarea scenaristului mi s-a parut foarte inteligenta! Reusise cumva sa nu puna o greutate prea mare in carca actorului pentru ca in fapt nimeni nu poate sa se identifice cu Brancusi. Personalitatea atat de puternica a lui Brancusi poate fi si motivul pentru care nu s-a facut un film despre viata si arta lui un film, nici macar la 145 de ani de la nasterea lui… ceea ce este pacat!” , spune Ioan Andrei Ionescu.

Povestea principala a filmului este cea a maturitatii lui Brancusi. Este perioada care urmeaza sosirii lui la Paris, perioada prieteniei cu Amedeo Modigliani, dar si a relatiei acestuia cu Martha. In ciuda numeroaselor lui tradari, Martha ii ramane credincioasa pana la moarte.
In filmul Brancusi din eternitate a doua poveste este a lui Marin Etu, un student la Arte Plastice, in Bucuresti, in perioada instaurarii regimului comunist. Din cauza unor critici aduse unora dintre membrii Academiei Romane care au refuzat mostenirea pe care Brancusi ar fi vrut s-o lase Statului Roman, el este condamnat la 13 ani de detentie. Dupa ce este eliberat, Securitatea il obliga sa falsifice multe dintre lucrarile lui Brancusi.

A treia poveste il are drept protagonist pe Milarepa, un mare invatat ce a trait in secolul al XII-lea in Tibet. Milarepa este evocat de multe ori de Brancusi, mare admirator al invataturilor sale, dar si de Marin Etu. In timpul detentiei, datorita unui coleg de celula, Marin Etu ajunge sa afle multe despre viata lui Milarepa, care devine liantul intre sculptorul Brancusi si falsificatorul Marin Etu.

“Pentru mine acest film a fost nu numai o intalnire cu Brancusi si cu cu arta lui, ci si cu o zona de artist plastic din mine… a fost totodata si o reintalnire cu artistul plastic Ionescu-Andrei Adrian, tatal meu, care a fost pictor. In fiecare dintre noi exista un prototip poetic, o editie princeps a artistului care asteapta sa se manifeste. Tata a fost inspirat de opera lui Brancusi. Picta minimalist cu mesaj ermetic, in <<layere>>. Si asta intr-o perioada in care era pus la zid ca artist. A refuzat sa-si mutileze arta pictand dupa cum <<canta>> sistemul, ceea ce l-a tinut departe de simeze. Destinul artistic al tatalui meu a fost periferic in Uniunea Artistilor Plastici din Romania, asemanator pe undeva cu destinul lui Brancusi. In film exista o scena care a existat in realitate, cea in care Brancusi este pus la zid de celebra comisie din care au facut parte Mihail Sadoveanu, George Calinescu, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Ioan Jalea, Dumitru S. Panaitescu- Perpessicus, Zambaccian, oameni de cultura care erau nevoiti sa <<isi supravietuiasca arta>> intr-un sistem (si nu mi-e frica de repetitii) mutilant … poate mai putin cazul lui Mihail Sadoveanu…”, adauga actorul Ioan Andrei Ionescu.

“Brancusi a fost primul hipster, primul minimialist al lumii. Din cioplitul lui s-a inspirat o lume intreaga si poate ca de acolo a aparut barcelonezul <<less is more>>. Arta lui Brancusi este poezie simpla, taraneasca, cum ii vine mintii, cum vrea lemnul sau pietra sa crape! El a respectat firescul, naturalul. In epoca <<post-adevar>> pe care o traim am pastrat doar formele minimaliste, dar am uitat poezia.”, spune Ioan Andrei Ionescu.
Brancusi din Eternitate este difuzat de TVRi pe 20 februarie numai pentru telespectatorii in strainatate intr-o actiune ampla realizata de Televiziunea Romana ce implica concerte, evenimente transmise in direct, documentare, materiale video ce evoca personalitatea si geniul lui Brancusi.

“Ce-ar fi facut Brancusi de ziua lui? Si-ar fi chemat prietenii, ar fi mangaiat piatra, ar fi ras mult, ar fi ascultat muzica buna… Si ar fi cautat sa prinda esenta, indiferent de subiect. Vineri, pe 19 februarie, de Ziua Brancusi, reinvatam ca lucrurile simple sunt geniale. Prin transmisiuni în direct, concerte si documentare speciale, prilejuite de sarbatorirea a 145 de ani de la nasterea sculptorului, TVR aduce un omagiu celui care a facut piatra sa vorbeasca pe limba tuturor. Sa-l privim mai atent. Sa-l intelegem mai bine. Sa-l amintim mai des. Sa-i multumim mai mult. Constantin Brancusi e o parte din noi. E in gena acestui popor. La 145 de ani de la nasterea sa, Televiziunea Romana il sarbatoreste, ca in fiecare an. Pentru ca Brancusi trebuie cunoscut de toate generatiile”, spun reprezentantii TVR.









