Domeniul Cantacuzino Floresti isi va deschide portile in Noaptea Muzeelor. Descopera ansamblul arhitectural, construit de Ion D. Berindey la cererea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, dupa modelul Micului Trianon de la Versailles!
Sambata, 14 noiembrie, intre orele 16.00 si 20.00, vizitatorii vor avea ocazia sa descopere aspecte valoroase despre domeniul cantacuzin si ale patrimoniului cultural si peisagistic, pe care il detine: rezultatele Scolilor de Vara la Palat InFloresti, detalii despre proiectul de consolidare si restaurare a fatadelor exterioare ale Micului Trianon.

Versailles-ul este sursa de inspiratie pentru Micul Trianon, cheia de bota a Domeniului Cantacuzino din Floresti, Prahova. Aici, la 80 de kilometri de Bucuresti, Gheorghe Grigore Cantacuzino (supranumit Nababul datorita averii sale) s-a decis in 1911 să ridice un palat dupa planurile arhitectului Ion D. Berindey (responsabil de constructia Muzeului George Enescu, de pe Calea Victoriei si Palatului Culturii din Iasi). Palatul este construit pe trei niveluri inegale, iar fatada este impodobită cu 10 coloane neoclasice. Decoratiunile exterioare impresioneaza prin opulenta: pe fatada sudica se află un basorelief cu doi ingeri ce poarta blazonul familiei, iar ancadramentele ferestrelor sunt sculptate in piatra de Albesti.
Parcul dendrologic ce inconjoară palatul masoare 150 de hectare si este strabatut de apeducte si pajisti destinate terenurilor de golf si echitatiei. “De cum pasesti pe potecile cu pamant batatorit, strajuite de castani falnici, distingi in zare silueta unor ruine impunatoare, care s-au dorit a fi <<Micul Trianon>> de la Floresti si ii admiri imprejurimile maiestuoase într-o plimbare prin gradinile parcului“.
Criza economică din timpul primului Razboi Mondial stopeaza lucrarile. Lasat la voia intamplarii, dezgolit de faradelegile razboaielor, abandonat de sisteme politice si legi care l-ar fi putut pune in valoare, Domeniul Cantacuzino din Floresti supravietuieste, in stare de ruina, intr-o forma firava. Totusi, spiritul nobiliar al locului se pastreaza, chiar si dupa un secol plin de evenimente tragice, fiind recuperat si dat in posesie Fundatiei Cantacuzino Floresti, ce isi propune sa ii redea stralucirea de alta data prin evenimente unice in Romania, precum Noaptea Muzeelor, Karpatia Horse Show, SoNoRo Conac.
Citeste si: Muzica si echitatie pe Domenii Nobiliare
Azi domeniul gazduieste ansamblul unui vechi conac, transformat in sanatoriu T.B.C. (in curs de dezafectare), o biserica de secol al XIX-lea, un castel de apa in forma de turn medieval. La acestea se adauga o ghetarie si un beci, impreună cu o serie de pièces d’eau ale parcului (un bazin, un fost nimfeu, o fantana).
Edificiul care a devenit emblema domeniului, palatul “Micul Trianon”, se afla si el într-un punct de belvedere, de unde se pot admira parcul dendrologic al domeniului si padurea. Buna calitate a executiei si a materialelor au facut ca multe elemente fundamentale ale construtiei sa fie pastrate si sa permita – prin utilizarea unor materiale, tehnici si tehnologii contemporane – readucerea la viata a Domeniului de la Floresti
“Privesc cu speranta si optimism inainte”, declara Irina Bossy Ghika, unul dintre proprietarii Domeniului Cantacuzino. “Palatul, ramas o ruina, impreuna cu imprejurimile sale pot fi readuse la viata si isi pot indeplini misiunea de a reprezenta poporul roman, valorile si artistii sai printre ntiunile europene. O frumusete arhitecturala de aceste dimensiuni nu poate fi data uitarii, caci simpla parcurgere la pas a Domeniului aduce inspiratie oricarui vizitator si il transpune intr-o alta lume, careia apartine printr-o legatura straveche.
Citeste si: Un tur al conacelor uitate
Totul face parte din originea noastra ca natiune si ne ajuta sa ne identificam. Strangerea de fonduri pentru restaurarea palatului reprezinta un act de preocupare pentru pastrarea valorilor Romaniei, pentru conservarea patrimoniului national. Prin proiectele pe care le dezvolt la Floresti îmi doresc să redau viata acestui edificiu cultural, acestei parti importante din istoria noastra, sa ii confer o nota de modernitate pentru a fi integrata in circuitul evenimentelor socio-culturale actuale“.
Citeste si: Exploreaza virtual Baraganul